joi, 13 ianuarie 2011

Idealuri, interese si stampile

Idealurile unor oameni care aleg să intre într-un partid politic diferă în funcţie de mulţi factori, dar probabil cel mai important ideal dintre toate este iubirea de ţară. Aşa au gândit întemeietorii Partidului Naţional Român in 1881, când sub această denumire s-a înfiinţat oficial partidul. Primul preşedinte dr. Ion Ratiu a rămas în istorie prin celebra afirmaţie “ Existenţa unui popor nu se discuta ci se afirmă”, parte din pledoaria sa in procesul de înaltă trădare intentat de autorităţile de la Budapesta semnatarilor MEMORANDUMULUI.

Aceşti oameni şi-au iubit ţara. Au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru acest delict: DRAGOSTEA DE ŢARĂ.

După primul război mondial, 1926 consfinţeşte unirea Partidului Naţional Român condus de Iuliu Maniu cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache. Atât Iuliu Maniu cât şi Ion Mihalache au murit în închisoare pentru acelaşi delict : IUBIREA DE ŢARĂ.

Majoritatea fruntaşilor partidului au fost condamnaţi în urma unor procese politice la ani grei de temniţă politică pentru că au refuzat să-şi încalce principiile, au refuzat să renunţe la idealul lor cel mai de preţ MODERNIZAREA ŢĂRII, pe care au iubit-o mai mult ca orice.

Corneliu Coposu – primul preşedinte de după 1989 al partidului devenit PNŢCD- a stat 17 ani în temniţele regimului communist. Acelaşi delict ca şi predecesorii săi. A murit lăsând partidul lui Ion Diaconescu, care a făcut “ doar” 7 ani de puşcărie politică.

Corneliu Coposu a murit în anul1995, fiind denumit de către contemporani ultimul SENIOR al politicii româneşti. A fost scutit astfel de a fi martor la crima dezbinării partidului de lupta pentru ştampila care îndreptăţeşte persoana care să conducă PNTCD.

Ce interese îi mână în luptă pe aceşti oameni care nu mai văd nimic decât bătălia pentru ştampilă? Interesul naţional, iubirea de ţară, modernizarea României, NU!!!

Interesul lor este NEANTIZAREA partidului istoric rămas ca o conştiinţă vie a trecerii poporului roman din secolul XIX în secolul XX. Interesul lor este ca toţi oamenii de calitate din PNŢCD să plece pentru a “vinde” partidul la tarabă cui oferă mai mult.

Interesul lor este ca oamenii să întrebe din care aripă faci parte …? sau …?

Aceşti oameni care în momentul de faţă se luptă pentru ştampilă trebuie să înţeleagă că organizaţiile locale au nevoie de linişte la vîrf pentru a putea readuce membrii înapoi. Că organizaţiile locale sunt baza oricărui partid , indiferent de Biroul National de Conducere şi că un partid fără organizaţii locale puternice poate să lupte la vîrf pentru ştampilă pînă la “ paştele cailor” pentru că nu va mai conta în lupta politică.

Un partid nu poate trăi numai din omagierea înaintaşilor şi din comentarii pe internet. Un partid trebuie să reunească energia membrilor săi în scopul accederii la putere pentru modernizarea ţării.

Astăzi organizaţia municipală PNŢCD din Alba Iulia ridică STEAGUL UNITĂŢII şi întreabă ; Vreţi să-i condamnaţi din nou la închisoare pe Iuliu Maniu, Corneliu Coposu şi pe toţi martirii partidului morţi în închisorile comuniste şi să vă pătaţi mâinile pe veci cu sângele lor îngropând partidul în procese fără sfârşit?

Vreti să aveţi coşmaruri tot restul vieţii la gândul că aţi contribuit la moartea partidului care a dăruit ROMÂNIEI clipa magică a REINTREGIRII SALE?

Nu vrem să asistăm, pasivi la parafarea certificatului de deces al PNŢCD şi acum în clipa în care se mai poate face ceva , va SOMĂM în numele TRECUTULUI pentru a reclădi PREZENTUL şi a valoriza VIITORUL: OPRIŢI CRIMA, NU OMORÂŢI PNŢCD în numele luptei pentru ştampilă.

Băgati săbiile în teacă, lăsaţi argumentele de bun simţ să vorbească, lăsaţi valorile să vorbească şi reclădiţi PNŢCD-ul în aşa fel încât să redobândească strălucirea de odinioară, în caz contrar POSTERITATEA VĂ VA CONDAMNA LA UITARE VEŞNICĂ, care este mai grea decât temniţa comunistă.

România nu este o ţară din lumea a treia , o iubim şi o preţuim, generaţia noastră are puterea să se ridice la valoarea înaintaşilor şi să o modernizeze.

PNŢCD trebuie să existe ca să desăvârşească opera începută cu 130 de ani în urmă. A SOSIT TIMPUL SĂ TRECEM LA TREABĂ. AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU.


Stelian Bordea

Primvicepreşedinte al Biroului de

Conducere al PNŢCD Alba Iulia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu